Steaua a câștigat sâmbătă cu 3-2 la Brașov, după un meci nebun, în care a fost condusă cu 1-0 și 2-1. Cele trei puncte sunt extrem de importante pentru echipa lui Gâlcă, care a urcat momentan pe primul loc în Liga 1, dar care rămâne la mâna lui ASA Târgu Mureș
„Am jucat destul de bine, dar trebuie să avem multe ocazii pentru a marca. Prima șansă la titlu o are ASA Târgu Mureș. Mă gândesc doar la echipa mea, important e ca noi să câștigăm, e important că ne-am impus aici și am întors rezultatul. E greu să păstrăm locul 1, nu mai depindem exclusiv de noi, dar sperăm să se încurce, cred că au meciuri destul de grele”, au fost primele cuvinte rostite de Gâlcă la finalul partidei cu FC Brașov.
Tehnicianul Stelei a lăudat și atitudinea jucătorilor săi din repriza secundă, dar mai ales modul în care Rusescu și Breeveld au intrat: „La pauză, trebuia să reacționăm într-un fel și cred că băieții au avut o atitudine foarte bună în repriza a doua. S-au văzut și schimbările lui Rusescu și Breeveld. Important e că Cojocaru a fost în poartă, am câștigat, Arlauskis pentru noi e un jucător foarte important”.
Evident, Gâlcă nu putea evita și subiectul nunții lui Adi Popa, care a lipsit de la meci din acest motiv, fiind întrebat și despre planurile sale de viitor: „Suntem bucuroși că am câștigat, vom merge și vom fi alături de el, la nuntă. . Nu știu despre ce e vorba la Tănase, el mi-a spus că a simțit că s-a rupt. Deocamdată nu am făcut niciun plan, ne concentrăm pe lupta pentru campionat și mă preocupă mai mult acest lucru”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER